27 de persoane, printre care cinci copii, au fost evacuate noaptea trecută, dintr-un hotel din stațiunea Mamaia, după ce în interiorul clădirii s-ar fi simţit miros de fum.
Alarma de incendiu a început puțin după miezul nopții. Apelul către numărul de urgență 112 a fost făcut de către angajații hotelului care au sesizat fumul. La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială SMURD, precum și o autospecială de transport persoane și victime multiple, potrivit ISU.
27 de persoane dintre care 22 de adulți și cinci copii care erau cazați în unitatea hotelieră respectivă au fost evacuate de către pompieri. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nici nu a fost transportată la spital.